Hernia de disc reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale coloanei vertebrale la câini, cu impact semnificativ asupra sistemului nervos și asupra funcției musculo-scheletale. Aceasta apare atunci când materialul gelatinos din nucleul pulpos al discului intervertebral prolabează sau extrudează prin inelul fibros, comprimând structurile nervoase adiacente.
Rasele de talie mică, precum Dachshund, Beagle, Pekingese (Pechinez), Corgi sau Shih Tzu, sunt mai predispuse din cauza conformației lor vertebrale (trunchi lung, membre scurte), motiv pentru care hernia de disc este o afecțiune des întâlnită.
Anatomie, fiziopatologie și implicare ortopedică
Discul intervertebral este structura fibro-cartilaginoasă situată între vertebre, având rol de amortizare și mobilitate. Este format din:
- Nucleul pulpos – centru gelatinos, elastic, care distribuie uniform presiunea.
- Inelul fibros – strat fibro-cartilaginos, rezistent, care limitează deplasarea nucleului pulpos.
Din perspectiva ortopedică, hernia de disc afectează stabilitatea coloanei și biomecanica vertebrală, determinând durere musculară, contracturi și modificări ale mersului. Herniile toracolombare și cervicale pot provoca rigiditate, postură incorectă și dificultăți de deplasare.
Implicații neurologice
Compresia măduvei spinării sau a rădăcinilor nervoase produce un tablou neurologic variabil, în funcție de segmentul afectat:
- Herniile cervicale: durere la nivelul gâtului, slăbiciune la membrele anterioare, ataxie și reflexe modificate.
- Herniile toracolombare: durere toracală/lombară, slăbiciune sau paralizie a membrelor posterioare, pierderea reflexelor posturale, disfuncții vezicale și intestinale.
Examenul neurologic complet include evaluarea reflexelor, tonusului muscular, sensibilității și coordonării. Scara Frankel sau alte sisteme de clasificare neurologică pot ajuta la aprecierea gravității deficitului și la planificarea tratamentului.
Diagnostic
Un diagnostic corect implică:
- Examen clinic ortopedic – evaluarea reflexelor, tonusului muscular și a nivelului durerii.
- Examen neurologic – determinarea nivelului de afectare a nervilor și măduvei.
- Investigații imagistice:
- Radiografie – vizualizarea calcificărilor și a deformărilor vertebrale.
- Tomografie computerizată (CT) – oferă detalii precise ale discului și canalului vertebral.
- Rezonanță magnetică (RMN) – standardul de aur pentru diagnosticarea herniei de disc, determinând gradul de compresie medulară și extinderea leziunii.
- Mielografie – utilizată mai rar, implică injectarea de substanță de contrast pentru vizualizarea canalului vertebral.
Această abordare combinată ajută la diferențierea herniilor de alte afecțiuni ortopedice sau neurologice, precum spondiloza, tumori sau fracturi vertebrale.
Tratament
Tratamentul poate fi conservator sau chirurgical, în funcție de severitatea simptomelor și evoluția bolii.
1. Tratament conservator
Indicativ pentru cazurile ușoare sau moderate, fără deficit neurologic sever:
- Restricție de mișcare și repaus strict pentru 4–6 săptămâni.
- Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru durere și inflamație.
- Relaxante musculare sau corticosteroizi (în cazuri selectate).
- Fizioterapie și terapie de recuperare după faza acută.
Succesul tratamentului conservator depinde de precocitatea diagnosticului și de colaborarea stăpânului în respectarea restricțiilor.
2. Tratament chirurgical
Indicațiile includ:
- Paralizie sau deficit neurologic progresiv.
- Lipsa răspunsului la tratamentul conservator.
Hernii recurente sau multiple.
Procedurile chirurgicale frecvent utilizate:
- Hemilaminectomie – îndepărtarea discului herniat și decomprimarea măduvei.
- Laminectomie dorsală – acces la canalul vertebral pentru extragerea materialului discal.
- Fenestrare – prevenirea recidivei prin îndepărtarea nucleului pulpos din disc.
Prognosticul post-operator este bun dacă intervenția este realizată prompt și fără complicații. Reabilitarea include fizioterapie și exerciții de mobilizare graduală.
Prevenție și monitorizare
Deși unele forme sunt genetice și nu pot fi prevenite complet, se pot reduce riscurile prin:
- Menținerea greutății optime și evitarea obezității.
- Evitarea săriturilor și mișcărilor bruște, mai ales la rasele predispuse.
- Exerciții regulate pentru tonifierea musculaturii spinale.
- Monitorizarea periodică a câinilor predispuși și consult veterinar la primele semne de durere sau slăbiciune.
Concluzie
Hernia de disc la câinii este o afecțiune complexă, cu implicare ortopedică și neurologică, care necesită diagnostic precoce și management adecvat.
Colaborarea strânsă între stăpân și medicul veterinar, împreună cu monitorizarea atentă și tratamentul corect, poate preveni complicațiile severe și poate îmbunătăți calitatea vieții câinilor afectați.